Maldive este destinația de vis pentru mulți călători: plaje cu nisip alb, ape cristaline și lux în decor tropical. Vrei să călătorești și tu spre celebrul grup de atoli din Oceanul Indian? Iată câteva sfaturi și recomandări pentru o vacanță în Maldive:
Alege cele mai bune zboruri către Maldive
Majoritatea călătorilor zboară către Maldive prin Aeroportul Internațional Velana (Malé), poarta principală de acces. Deși există zboruri directe din anumite orașe mari ale lumii, mulți călători vor trebui să facă cel puțin o escală, în țări precum Emiratele Arabe Unite, Qatar, India, sau Sri Lanka.
Este recomandat să rezervi bilete cu 2-3 luni în avans pentru a obține cele mai bune tarife. Setează alerte pe platformele de traveling și achiziționează bilete la zboruri ieftine din București către Maldive, în perioada ideală pentru tine și familia ta!
Aeroportul Internațional Malé este principalul punct de intrare în Maldive și oferă o serie de servicii, de la transportul pe insule până la cazare temporară. De asemenea, este recomandat să verifici politica de vize a Maldivelor înainte de plecare. În prezent, cetățenii români pot intra în Maldive fără viză pentru o perioadă de până la 30 de zile.
Planifică transferul de la aeroport la cazare
Odată ce ai ajuns în Malé, trebuie să coordonezi transferul către insula unde vei sta, fie că este vorba despre un sejur romantic în Maldive sau despre o vacanță cu familia. Multe resorturi oferă transferuri cu hidroavionul sau cu barca cu motor, care trebuie rezervate în avans. Ai la dispoziție și transport cu feribot, așa că alege opțiunea preferată, ca să începi vacanța în stilul tău!
Este important să comunici cu gazdele de la locul de cazare, pentru a stabili detaliile transferului. Drumul de la aeroport la insule este spectaculos și poate fi o experiență atractivă într-un sejur în Maldive.
Analizează oferta de vile și bungalouri din Maldive
Maldive oferă o gamă largă de opțiuni de cazare, de la vile pe plajă la bungalouri peste apă. Stabilește ce tip de experiență vrei: sejur într-un resort izolat sau o explorare a culturii locale, pe o insulă locuită. Poți să alegi cazare în vile luxoase sau bungalouri suspendate pe apă.
Kuramathi Island Resort oferă vile private cu piscină și o vedere spectaculoasă la ocean. Pentru familiile cu copii, Centara Grand Island Resort & Spa este o alegere minunată, cu o multitudine de activități recreative. Dacă bugetul este o preocupare, bungalourile pe apă de la Adaaran Club Rannalhi reprezintă o opțiune accesibilă și confortabilă.
Programează călătoria în Maldive în funcție de sezon
Insulele Maldive au un climat tropical, cu un sezon uscat și unul umed. Sezonul uscat, de la noiembrie până în aprilie, este considerat cea mai bună perioadă pentru a vizita atolul din Oceanul Indian, datorită vremii însorite și riscului scăzut de ploaie. Sezonul umed aduce ploi mai frecvente și poate afecta activitățile subacvatice, dar obții prețuri mai scăzute la cazare.
Pregătește-te pentru călătoria într-o destinație îndepărtată
Fiind o destinație insulară izolată, este important să pregătești atent călătoria spre Maldive. Asigură-te că ai toate medicamentele necesare, deoarece farmaciile pot avea disponibilitate restrânsă, mai ales pe insulele mai mici. Trebuie să deții un pașaport valabil pentru cel puțin șase luni de la data intrării în Maldive.
De asemenea, este recomandat să ai asigurare de călătorie care să acopere eventualele probleme medicale, accidente sau pierderea bagajelor. Pune în valiză ținute lejere, de vară, preferabil din materiale care se usucă repede. Nu uita de costume de baie, ochelari de soare și pălării pentru protecție solară.
În Maldive se folosesc tipurile de priză G, D, și M. Asigură-te că ai un adaptor dacă este necesar. Rezervă din timp excursii și activități, cum ar fi snorkeling, scufundări, pescuit la răsărit sau excursii cu barca. Respectând sfaturile prezentate, te vei bucura de cea mai frumoasă vacanță în Maldive!